Totul începe cu o zi simplă din viața personajului principal, un băiat de 12 ani pe nume Kyle Keeley, pasionat de jocurile Fabricii de Fantezie a domnului Lemoncello. Jocul său preferat era Vânătoarea de nimicuri prețioase, până când are ocazia de a evada din biblioteca celui mai cunoscut inventator de jocuri.
Au trecut 12 ani de la desființarea bibliotecii din Alexandriaville, locul unde domnul Lemoncello și-a descoperit talentul de inventator. Din recunoștința acestuia, în clădirea băncii Gold Leaf ia naștere o nouă bibliotecă.12 copii de 12 ani au fost aleși să o viziteze înainte de inaugurare, în urma unor eseuri despre ce le-ar plăcea să găsească în acel loc. Kyle este unul dintre copiii care își vor petrece noaptea în bibliotecă, și, vom afla mai târziu, să evadeze din ea, deși eseul său cuprinde o singură propoziție.
Ce mult mi-ar plăcea ca cele 10 ecrane gigantice ale Cupolei Minunilor, roboții care aranjează cărțile și Centrul de studiu electronic ale bibliotecii din Alexandriaville să apară și în biblioteca din orașul meu! Odată cu Kyle și prietenii săi, am încercat și eu să găsesc indicii, să îmi imaginez unde va fi ieșirea și cine o va găsi primul, trăind astfel un joc minunat. Cartea este scrisă ca un joc, în care copiii sunt pionii și cititorii îi mută cu fiecare căsuță mai aproape de ieșire, trăind prin ei o viață aventuroasă. Chiar dacă este considerată o carte pentru copii, merită citită de adulți: este o cale de evadare din griji și atingere a distracției!

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu